Pestera Ursilor

Porniti in explorarea tarii noastre, dupa salina din Turda am ajuns in Bihor, la pestera Ursilor. Dupa ce am ratacit toate drumurile posibile din cauza proastei semanlizari a localitatilor in general si a pesterii in mod special (nu exista decat un singur indicator, dar trebuie sa stii sa ajungi la el sa il vezi, in Beius, mai incolo te bazezi pe intrebat) am reusit sa ajungem la pestera inainte sa inchida. Pana si acolo am trecut pe langa intrare ca voda prin loboda si ne-am dus ata la iesire, caboarand dezamagiti am reusit sa vedem un indicator minuscul amplasat lateral, culoare maro pe pamantul maro si scris mic de tot Intrare.

Ajunsi acolo am platit ca oamenii civilizati si o taxa foto, odata intrati am vazut ca toata lumea filma/fotografia nestanjenita, dar noi am fost singurii care am prezentat la intrare bilet pentru asa ceva. Nu-i bai, noi am vrut sa fim corecti.

Intrati in lumea de basm din subteran cele 40 de minute au trecut pe nesimtite. Eu nu stiam in ce directie sa privesc, sotul meu nu stia ce sa fotografieze... O cantitate enorma de stalactite, stalagmite si coloane, iar de la ghid am aflat ca depunerea este de 1cm cub la 20 de ani. Pestera este vizitabila doar pe jumatate din suprafata ei, restul fiind periculor si accesibil doar speologilor.

In unele locuri se infiltreaza suficienta apa incat sa formeze mici balti in care vizitatorii au aruncat o multime de monede. Ca fapt divers, afara la intrare exista panouri cu ce este interzis sa faci in pestera, scrise in romana si engleza (astea nu le-am fotografiat). In limba romana scrie printre altele ca este interzis sa arunci monede in afara locurilor special amenajate. In limba engleza a scris candva acelasi lucru, dar acum s-a dat cu vopsea alba peste ultima parte, asa incat scrie doar ca e interzis sa arunci monede in pestera. ????

Intrarea este presarata cu fragmente din scheletele ursilor prinsi in pestera de blocarea intrarii, iar la capatul traseului a fost reconstituit un schelet intreg. 

La lumina unui reflector viata isi cere drepturile, a crescut un smoc de muschi/alge, nu se vede prea bine dar e inverzit. 

Salina Turda

A trecut deja o luna si nu m-am invrednicit sa postez niste fotografii din minivacanta de 1 Mai. Dar m-am mobilizat pentru ca in cateva zile plec in alta minivacanta :) si sper sa am iarasi ceva interesant de postat.

Am crescut la doi pasi de salina Turda dar nu stiu cum s-a facut ca nu am ajuns acolo pana acum. Mi-as fi dorit sa o vad inainte sa fie "imbunatatita", dar asta e... Ne-am pornit intr-o zi cu soare si cu caldura mare catre racoarea salinei, am ramas uimiti de multimea de oameni adunata deja acolo, am intrat si noi, biletele tot pe bucatele, in functie de ce vrei sa vizitezi si sa faci, absolut fiecare activitate e taxata separat, daca ai mai multe in program e destul de piperat.

Dupa ce am traversat o galerie lunga si am intrat in cateva incaperi care erau deschise am ajuns la lift, unde era o coada imensa, asa ca am decis sa coboram pe scari. Am coborat 13 nivele pe niste scari inguste din lemn, destul de greu pentru ca urcau intruna oameni (desi pentru urcare era alta scara) si ne blocam.

Pentru cei dornici de activitati se gasesc destule lucruri de facut, se pot juca bowling, minigolf, biliard, tenis de masa, te poti da cu Roata Mare, exista un teren de sport, poti inchiria o barca sa te plimbi pe lac, doritorii de suveniruri gasesc un chiosc cu mici obiecte din care unele sunt lucrate din sare sau contin bucati de sare.

Mie mi-a placut ca nu este limitat timpul petrecut in interior, nu imi place sa fac o tura rapida si sa ies. Am stat cam trei ore, ne-am plimbat peste tot, am facut o multime de fotografii, am admirat peretii care au aspect diferit in diverse portiuni ale salinei, in unele zone parca erai intr-o mina de pietre semipretioase. 

Urcarea a fost din nou pe scari, era o coada infernala la lift pentru ca are o capacitate de 4 persoane. Incet, incet am ajuns sus, si asa am vazut ca la fiecare nivel era o inscriptie sapata in peretele de sare, cate un an pentru fiecare nivel. Acesta a fost ritmul in care s-a exploatat mina in perioada austro-ungara, cam doi metri pe an.

Brosa-cravata

De cand ma stiu am fost mare fan al cravatelor (purtate de femei) dar nu mi s-a parut ca mi s-ar potrivi, asa ca nu am purtat decat de cateva ori si le-am admirat de la distanta pe cele mai indraznete. Dar de cand s-a umplut netul de imaginea acestor brose-cravata m-au mancat degetele sa fac si eu cateva. Pentru ca mi-am promis sa lucrez intai ce am deja si sa nu mai tot fac achizitii :) (promisiune de care nu ma pot tine in totalitate) am rascolit prin cutia cu panglici si am incropit doua brose in culori neutre. A doua a primit chiar si cercelusi asortati :) 

Flying cup

In ultimul timp vad pe fb o invazie de cescute suspendate, care de care mai frumoase si mai delicioase, ca am vazut si cu bomboane, asa incat nu m-am putut abtine si am rascolit prin sertare in cautarea unei cescute de sacrificiu. Am gasit un set intreg, l-am primit la logodna acum mult, mult timp (sa nu ma spuneti ca l-am stricat), si l-am tot ocolit pentru ca are cescutele foarte, dar foarte mici, iar mie imi place cafeaua mare :) 

Asa ca vor mai urma si alte cescute :) dar pana una-alta aveam si floricelele gata facute, rulate din resturi ramase de pe vremea cand faceam kusudama, aveam si un stoc de fluturasi albastri, am croit rapid niste frunzulite si gata cescuta! Mi-am facut damblaua adica :)